Vazut de sus - roman

Mihai Giugariu este autorul unor romane si culegeri de proza scurta, care, in decursul lungii sale cariere de prozator, au intrunit aprecierea publicului si a criticii.
Printre acestea, cel mai cunoscut este romanul Destine (1990, editura Cartea Romaneasca, reeditat in 2003 de editura Vremea), care a fost incununat in 1992 cu Premiul pentru proza – ex aequo – al Academiei Romane. Din lungul sir al celorlalte scrieri ale lui Mihai Giugariu, cititorii pastreaza in memorie romanele Condotierul (1970, ed. Cartea Romaneasca), Magdalena (1975, ed. Eminescu), O vacanta atat de lunga... (1978, ed. Eminescu), Mesagerul (1983, ed. Eminescu), Barca pentru paradis (2005, ed. Compania). Nu sunt uitate nici culegerea de eseuri Nepotii lui Anton Pann (1986, ed. Eminescu) si culegerile de proza scurta Fata si Batranul (1968, Editura pentru literatura), Iubiri rele (1973, ed. Eminescu), Cina cu langustine (1987, ed. Cartea Romaneasca).

Desigur ca la un moment dat se iubeau, dar se ajungea destul de tarziu la asta, s-ar putea spune cu un fel de sfiala sau nesiguranta, desi nici unul din aceste cuvinte nu este exact. Ceea ce parea sa fie insa si mai ciudat era faptul ca pentru restul noptii nu mai imparteau acelasi pat. Fiecare se retragea intr-un loc, care nu era totdeauna acelasi, si chiar daca se intampla sa ramana intr-un spatiu mare, cum ar fi podul mansardat, isi luau cate un pat sau un divan jos, in locuri cat mai indepartate unul de altul, parand sa-si construiasca astfel fiecare un spatiu virtual, asemeni unui adapost. Iar ciudatenia mergea si mai departe. In timpul noptii, unul sau altul se scula, il cauta bajbaind pe celalalt, apoi se strangea langa el, ramaneau asa un timp ascultandu-si respiratiile si doar prelingandu-si degetele pe epidermele uscate care ar fi putut, daca acuitatea auzului le-ar fi fost mai mare, sa se auda fosnind ca niste frunze vii, apoi se desparteau, fiecare intorcandu-se in culcusul lui sau schimbandu-le intre ele.