Trei veri

Traducere: Ana-Maria Baciu US NATIONAL BOOK AWARD, 2002 "TREI VERI aproape debordeaza de vitalitate. Capacitatea autoarei de a aduce la lumina si de a inzestra cu profunzime vietile personajelor sale este extraordinara." Michael Cunnigham, autorul romanului ORELE "Constructia rafinata a acestui seducator roman si intelepciunea plina de intelegere care se desprinde din el ar fi uimitoare chiar si la un scriitor consacrat, dar sunt cu atat mai remarcabile in cazul unei debutante." Publishers Weekly Cele trei personaje principale ale acestui roman de debut surprinzator de matur, a caror rezerva afectiva le recomanda initial ca pe niste caractere "insulare", se construiesc treptat, sub ochii cititorului, prin interactiunile lor complexe, dureroase si dificile cu cei apropiati. Hazardul rememorarii si jocul perspectivelor fluidizeaza naratiunea, purtandu-ne din insorita Grecie in cartierele boeme ale New York-ului, din Scotia cea aspra in Parisul galeriilor de arta si dintr-un trecut marcat de incercari, tradari si pierderi spre un viitor al asumarii lucide a propriilor optiuni. Concentrata pe parcursul a trei veri grele de consecinte pentru destinul protagonistilor, istoria lor este, in fond, o poveste de dragoste, "de dragoste de viata", dupa cum precizeaza unul dintre personaje. FRAGMENT DE ROMAN: "Cand s-a terminat razboiul si s-a intors cu vaporul din Verona in Dumfries, Paul a descoperit, impreuna cu prietenii lui, ca jumatate dintre fetele pe care le stiau inca din scoala erau deja logodite cu americani sau, mai rau, cu canadieni. Multe se si maritasera si asteptau calatoria peste Atlantic cu nerabdarea cu care asteapta pasarile sa migreze. Si printre ele, cele mai dragute, cele mai destepte, cele mai atragatoare si mai de succes fete pe care si le amintea Paul. Maureen s-ar fi putut afla si ea printre aceste mirese, daca ar fi vrut. Dar ea, frumusica, indrazneata si plina de franchete, stia exact ce vrea. Si n-avea nicio intentie sa-si puna viitorul la bataie. "Copilele astea habar n-au ce le-asteapta, dom'le. Omul ala poate sa para un print, de ce nu, dar cine stie in ce te baga cand o ajunge acasa la el? N-ai de unde sa stii, poti sa te dai peste cap si n-ai cum." Si-i spunea asta lui Paul cand de-abia se cunoscusera. Paul i-a apreciat sinceritatea asta si parul ei carliontat si blond cu nuante roz, bratele musculoase, ochii de culoarea Marii Adriatice. Cand s-a intors acasa, Paul era complet daramat. Nu pentru c-ar fi dus dorul razboiului - ce idiot ar fi facut-o? Nu pentru ca n-avea nici un tel sau o aplecare spre vreo cariera anume, asta ii fusese atat de bine planificat. Nu pentru ca tanjea dupa vreo fata; pentru unul ca el, sansele erau nenumarate. Era insa amarat ca razboiul nu facuse din el ceea ce sperase sa devina - mai rau, inca, ce sperasera sa devina atat de multi alti prosti. Probabil ca putea sa pretinda ca il facuse barbat..."