Sunt regele Franţei! Regele Soare! este dedicată Ioanei Corbul, femeia ce a reprezentat „marea dragoste" a autorului. După o mare decepţie, părăsit de prima soţie după numai 5 ani, Vintilă Corbul se îndrăgosteşte de fiica renumitului profesor universitar şi scriitor Ion Sân-Giorgiu. În acea perioadă, după ce toată averea familiei Sân-Giorgiu este confiscată de către regimul comunist, Ioana trăieşte alături de mama sa, la limita subzistenţei. Din cauza originii sale burgheze, a fost dată afară de la Conservatorul de Arte Dramatice şi se vede obligată să se angajeze muncitoare necalificată într-o fabrică de cuţite.
Profesorul Sân-Giorgiu, după ce a fost judecat în lotul nr. 11 de criminali de război şi condamnat la moarte de „justiţia comunistă" pentru propagandă hitleristă, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în exil, în Germania. Surprinzător, în timp ce ne documentam asupra biografiei lui Vintilă Corbul, am aflat că în anul 1921, Ion Sân-Giorgiu avea o rubrică permanentă în „Adevărul Literar şi Artistic", astăzi suplimentul cultural de miercuri al ziarului „Adevărul".
Ioana şi Vintilă se căsătoresc, chiar dacă amândoi erau muncitori necalificaţi, ea la o fabrică de cuţite, el la ICAB (Întreprinderea de Canal şi Apă Bucureşti), şi abia aveau din ce să trăiască. Pentru a-şi completa modestul venit, încep să traducă opere literare din limbile franceză şi engleză.
După ani de mizerie, obligat să-şi părăsească locul de muncă din cauza unei boli grave la ochi, autorul începe din nou să scrie şi publică prima carte de succes. În timp ce scria Căderea Constantinopolelui, cartea ce îl va lansa definitiv, Vintilă Corbul primeşte o lovitură foarte puternică. Ioana îl anunţă - după cum povesteşte autorul, „cu zâmbetul pe buze"- că a fost depistată cu cancer într-o fază avansată. Drama morţii soţiei, la numai 35 de ani, după 15 ani de căsnicie, precum şi ultimele luni de suferinţă ale acesteia, l-au marcat definitiv. Începe să scrie frenetic, pentru a-şi uita durerea şi nu mai iubeşte niciodată o altă femeie.
Păstrează şi acum fotografia Ioanei, după aproape 40 de ani de la dispariţie, la vedere, în bibliotecă, alături de ceea ce iubeşte cel mai mult: cărţile.