Povestitorul

Frica e surogatul durerii. Ea apare prima. Te uiţi prin luneta maşinii, apoi prin fereastra de pe partea ta. Te deplasezi cu cincizeci de kilometri la oră, pe banda corectă, îndreptându-te spre ieşirea de la Wilshire a autostrăzii San Diego. Totul e în regulă. Dar apoi vezi cum camionul mare cu remorcă trece ca glonţul pe lângă tine, venind de pe banda din stânga, îţi taie calea şi parcă te provoacă la întrecere până la ieşirea de pe autostradă.
— Tâmpitul! am rostit, frânând
brusc ca să fac loc camionului.
Dar camionul a rămas în continuare lângă mine. Am apăsat iarăşi frâna, mai tare. Frica a început să-mi crispeze măruntaiele şi gâtul. Vehiculul se înclina spre mine, uriaş, ca un monstru preistoric cenuşiu. Am tras de volan în sensul opus lui.
Camionul se răsturna spre mine, cu încetinitorul parcă. Cred că am strigat în spăimântat:
— O să mă omori, dobitoc nenorocit!
Vehiculul s-a răsucit, aproape
frângându-se la articulaţia remorcii, şi-a aprins cele şase faruri puternice, orbitoare. Apoi frica a dispărut şi i-a luat locul o durere de neînchipuit; am strigat iarăşi când cele cinci mii de tone de oţel s-au prăbuşit, împingându-mă în beznă.