ODISEEA

Am întâlnit pe urmă şi năluca neasemuitului Hercule, doar năluca lui, căci el se afla printre nemuritori la ospeţe şi era soţul tinerei Hebe, fiica lui Zeus şi a Herei. Hercule, viteazul fără egal, mi-a amintit că şi el, cândva, a coborât în lumea morţilor pentru a răpi pe înspăimântătorul Cerber, câinele monstruos, care păzea tărâmul celor fără de viaţă. Când năluca lui Hercule dispăru în beznă, năvala morţilor deveni atât de mare şi vuietul lor atât de asurzitor, încât îngălbenii de teamă, cutremurat la gândul ca nu cumva neîndurătoarea Persefona să trimită spre mine capul înconjurat de şerpi al teribilei Gorgone, care putea să te transforme, dacă o priveai, în stană de piatră. Plecai în grabă spre corabie şi, cum am ajuns, am poruncit lopătarilor să vâslească din toate puterile. Strădania lor fu ajutată din plin de o adiere trimisă de zeiţă, care umflă pânza vasului, aşa că înaintam pe valuri cu toată repeziciunea.