Muzici si faze

Ce faza, nene! Rămăsesem singur in statie, la 88, si-mi tot venea sa duc mina la buzunar, fiindca ma făcusem cu o bricheta misto, de la Hari. Nu era noua; cica fusese a lu’ ta-su, din tinerete, da’ parea destul de grea; cred ca era de argint, si, cind mi-a pus-o in palma, am ramas tablou, iti dai seama. Ziua mea fusese ha-haaa! – pe 13 aprilie, pe trimestru’ doi, si m-am gindit ce zi o fi azi, da’ nu era nici o zi. Adica era simbata, normal, da’ pina la vacantă mai aveam, slavă Domnului, o săptamină; deci ne vedeam in fiecare zi, si lunea cealalta, pe 16, plecam in tabără, la Piatra-Arsă. Si-atunci...? Să mor daca-nteleg ce-o apucase cu cadou’ ăsta!

mi-a placut sa imi imaginez filmul ce se formeaza atunci cand citesti romanul,mai ales ca eu nu am trait in acea perioada.si felul in care sunt prezentate intamplarile desi poate parea simplist, mie mi se pare inedit. sa ai 14 ani in perioada comunista pentru unii nu a fost chiar atat de rau, ba cred ca a fost mai palpitant decat pentru noi. sa-l cititi