MEMORIILE LUI SHERLOCK HOLMES
 |
Autor: de SIR ARTHUR CONAN DOYLE ISBN: 978-973-7841-70-4 Anul publicării: 2009 Ediţia: 1 Format: 13 x 18,5 cm Preţ (cu tva): 28,00 lei
|
DESCRIERE Celebrul personaj Sherlock Holmes a prins viaţă sub pana lui sir Arthur Conan Doyle (1859-1930) în 1887, pe când doctorul Doyle îşi aştepta pacienţii în cabinetul său din Southsea. În câţiva ani şi câteva zeci de anchete care au fermecat Anglia şi apoi lumea întreagă, detectivul s-a făcut stăpân pe o mitologie a lui (costum în carouri, şapcă, pipă, lupă şi domiciliu în Baker Street 221B), mai convingătoare chiar decât viaţa unui londonez real. Holmes – campion al logicii, temperament artist, dar nu mai puţin sportiv şi amator de chimie – cerceta fărădelegi complicate în tandem cu la fel de faimosul Doctor Watson – figură de medic bonom, rotunjor, cu mare agerime socială –, care îi slujea şi de cronicar. În 1894, odată cu excepţionalele Memorii ale lui Sherlock Holmes, sir Arthur Conan Doyle a încercat să se despartă de personajul de-acum fetiş, care-i consuma o « prea mare doză de imaginaţie », umbrindu-i orice alte scrieri. Şi i-a confecţionat o ingenioasă dispariţie : Sherlock Holmes cade în capcana unui răufăcător diabolic, capul unei reţele infracţionale care prefigurează sistemul mafiot. Cititorii n-au acceptat însă o asemenea fatalitate, iar scriitorul, înduplecat, şi-a făcut eroul să « se întoarcă » după câtva timp, gata de noi aventuri. Cuprinsul : Fir-de-Argint • Faţa galbenă • Funcţionarul comercial • Vasul Gloria Scott • Ritualul Musgrave • Proprietarii din Reigate • Povestea cocoşatului • Bolnavul internat la domiciliu • Interpretul grec • Tratatul naval • Ultimul caz OPINII
| Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. |
 |
|