Iarna bolnavă de cancer

Opera de sertar a lui Ion D. Sîrbu a fost o revelaţie: iată, Adio Europa! îl transferă pe Ion D. Sîrbu din raftul al doilea al bibiliotecilor în primul. Iar Traversarea cortinei, volumul de corespondenţă cu Negoiţescu, Nemoianu, Mariana Sora, îl pune pe Ion D. Sîrbu pe lista celor aleşi. Ca şi Jurnalul unui jurnalist fără jurnal.

Iarna bolnavă de cancer reprezintă un roman epistolar gândit de Cornel Ungureanu.

Cartea grupează, în prima secţiune (Decolare întreruptă), scrisori către Deliu Petroiu. Autorul lor e tânăr, plin de speranţă. Face parte dintr-un grup care trebuie să învingă. Iubeşte, speră, vrea să descopere soluţii. Pierde, câştigă, pierde. E un luptător. Dar într-un timp al dezastrelor nu putea evita închisoarea. Între răul războiului şi răul închisorii, se desfăşoară energiile unui bărbat care scrie, care propune modele, care închină ode prietenilor, profesorilor, iubitelor. E bufonul Garry. E tânărul unei existenţe exemplare.

Secţiunea a doua (Arca) conţine scrisori către Ion şi Mina Maxim. Ion D. Sîrbu e dramaturg şi are succes. Prietenii au cucerit locuri de frunte în viaţa literară: Cercul Literar triumfă. Ion Maxim scrie mereu, publică, e foiletonistul energic într-un oraş în care Garry Sîrbu îşi reciteşte, pentru el şi pentru prieteni - dar şi pentru criticii săi - autobiografiile. Îşi reinterpretează viaţa. Dar, în decembrie 1980, Ion Maxim moare. În septembrie 1977 murise Ovidiu Cotrus. Prezentarea piesei Frunze care ard, scrisă de Ion Maxim, va apărea postum.

În secţiunea a treia (Iarna, agonia şi moartea) sunt transcrise epistolele către Delia Cotrus. Secretarul literar de odinioară a ieşit (în 1983) la pensie. Cărţile îi apar, piesele i se joacă, prietenii îi scriu. În România mizeria devine însă sufocantă. Omul se pregăteşte să moară. Scrisorile către Delia convoacă, tot mai des, imaginea dispăruţilor. Cei de dincolo îi sunt mai aproape decât cei de aici. Iar de aici pleacă mereu, unul după altul, cei mai buni. Scrisorile către Delia Cotrus fac pandant cu cele către Mariana Sora şi Virgil Nemoianu, adunate de ultimul în Traversarea cortinei.