HABSBURGII SI HOHENZOLLERNII

Nici sfant, nici roman, nici imperiu, dupa cum o afirma Voltaire, Sfantul Imperiu Roman – conglomerat de state separate si independente, de orase libere care se autoguvernau si posesiuni individuale ale unui insemnat numar de cavaleri – avea sa supravietuiasca, in ciuda anacronicelor sale structuri, de sorginte medievala, pana in anul 1806.
Austria, cel mai mare stat al Imperiului, cu posesiuni intinse chiar in afara propriilor granite – care si justificau general acceptata nomenclatura de Imperiu Austriac –, avea sa cunoasca instalarea la carma sa, de-a lungul a catorva secole, a membrilor familiei Habsburgilor, favoriti permanenti la sefia Sfantului Imperiu Roman. Pe fundalul rivalitatii, beligerante chiar, dintre Franta lui Ludovic al XIV-lea si Austria lui Leopold Habsburg I – o rivalitate deseori transata in teritoriile mai slabilor principi germani – aveau sa-si manifeste ascensiunea puteri autentic germane: Saxonia, Prusia, Hanovra si chiar Bavaria.
Saraca dar intinsa, lipsita de resurse dar