Drumul strainatatii. Al doilea caiet

Paul Miron paraseste Romania in toamna anului 1944, la Sf. Ecaterina. Este inrolat in Armata Nationala, la Viena, in noiembrie 1944. Face primele notite intr-un carnetel (13x8) incepind de la Craciunul anului 1944. Scrie zilnic de la 1 la 7 ianuarie 1945, apoi, pe sarite, pina la 15 februarie, cind are loc plecarea spre front. La intervale mai mari, pe front, pina la 23 aprilie. De la 23 aprilie 1945 pina la 4 mai este internat la spitalul militar din Parchim. De la 6 mai pina la 15 septembrie se afla la spitalul militar 1007 din Schleswig. Incepe primele notite pe al doilea caiet, la 7 iunie 1945 si paralel (iunie-august 1945), ingrijorat de perchezitii si controale (rusesti), pe foi volante, din care au ramas doar citeva. Eliberat din prizonierat se stabileste la Bonn.

Cind se muta de aici la Paris, lasa lucrurile personale, printre care un plic cu „memoriile“, jurnalul de razboi, unei colege, Vera. Legaturile cu V. se disloca. Toate incercarile, de a recupera macar amintirile, esueaza. Le considera un bun pierdut, dar prin anii ’60 e surprins de informatia unui prieten, Ioan Cusa, care ar fi vazut, la biblioteca romana din Freiburg, manuscrisul unui diariu, pe care nu l-a putut examina de-aproape, fiindca i-ar fi fost smuls brutal din mina de catre directorul de atunci, fara sa i se dea explicatii pentru gestul riguros. Si rugamintea de a i se imprumuta foile, in care Cusa credea ca ar fi recunoscut scrisul lui Paul Miron, a fost refuzata. A mai comandat de citeva ori, la secretariatul institutiei, misteriosul op, fara raspuns. Recapitulam: Urma Jurnalului se pierde in 1947 (cf. Drumul Strainatatii, p. 9). Reapare in anii ’60 intr-un colet in care era o ilustrata din Suedia, lucru straniu. Dupa doua saptamini primeste alt plic cu restul insemnarilor din acest jurnal (partea a II-a). Ramin intrebarile: cine a purtat grija manuscrisului atita vreme, cine l-a insotit pe drumul strainatatii?