Dosarul Eliade. Jos farsa! Partea întîi, vol. IV (1929-1936)

Dosarul Mircea Eliade este proiectat de către Mircea Handoca în peste 20 de volume şi reproduce cronologic mulţimea documentelor pro şi contra, a elogiilor şi pamfletelor publicate în presa românească sau din străinătate la adresa lui Mircea Eliade pe perioada a 72 de ani (1926-1998).

În paralel cu posibilele (încă actuale) îndolieli asupra exactităţii acuzaţiilor de antisemitism, facsism, hitlerism, legionarism, proferate împotriva lui Mircea Eliade, probele pro şi contra prezentate în aceste volume (şi în următoarele) pot face lumină.

Mircea Handoca, eruditul exeget al lui Eliade, deschide prin acest prim Dosar de existenţă procesul cultural al deceniului al IV-lea. Acum, când veacul a sacralizat izbânzile şi a datat eşecurile, este reconfortant să citeşti, puse faţă în faţă, texte premonitorii şi reacţii defavorabile, opiniile unor oameni importanţi în cercurile culturale româneşti şi internaţionale.

În volumul IV sunt discutate zece cărţi ale lui Mircea Eliade (beletristică şi eseistică). Capitolele cărţii se opresc, pe rând, la scrierile lui Eliade, în dreptul cărora sunt reproduse opiniile exegeţilor: Constantin Noica, Mihail Polihroniade, Ionel Jianu, Alexandru Bilciurescu, Lascăr Sebastian, Const. D. Ionescu, Mircea Vulcănescu (Isabel şi apele Diavolului), Mircea Vulcănescu, Felix Aderca, V. Damaschin, Emil Gulian (Solilocvii), Camil Baltazar, Mihail Ilovici, Alexandru Talex, Ieronim Serbu, Lucian Boz, Nicolae Roşu, Al. Robot, Cezar Patrescu, Lucian Blaga, G. M. Zamfirescu, Matei Alexandrescu, Camil Baltazar, C. Floru, E. Ar. Zaharia (Maitreyi), Dan Petrasincu, Constantin Noica, Octav Sulutiu, Alexandru Talex, Ion Chinezu, Ed. Grozia, Mihail Chirnoaga, Nicolae Roşu, Ion Cantacuzino, Alfons Adania, Pericle Martinescu, Emil Gulian, Dr. Justin Neuman (Întoarcerea din Rai), Ionel Jianu, Octav Sulutiu, Mircea Vulcănescu, Nicolae Roşu, Ion Chinezu, Paul Daniel, Edmond Grozia, C. Gerota (Lumina ce se stinge), Pericle Martinescu, I. Plugaru, M. D. Ioanid, Mircea Ştefănescu (India), Paul Bărbulescu, Nicolae Roşu, Pericle Martinescu, Ovidiu Papadima (Oceanografie), Mircea Eliade (Alchimia asiatică), Petru Manoliu, Aurel Bogdănescu, Pericle Martinescu, Octav Sulutiu, Ovidiu Papadima, Nicolae Roşu (Santier), Constantin Noica, Emil Cioran, I. Vasiliu, Pericle Martinescu, Gh. Nenisor, Mircea Mateescu, Septimiu Bucur, Tiberiu Iliescu, C. Panaitescu, Dan Petrasincu, Graziella Sotiriu, Mircea Eliade, Gh. Nenisor, Eugen Victor, Al. Philippide (Huliganii). Textele sunt preponderent elogioase. De o savoare unică e scrisoarea de reproşuri a lui Constantin Noica asupra Huliganilor. Volumul cuprinde numeroase atacuri de o rară violenţă concretizate în articole semnificative extrase din ziarele vremii şi din revistele interbelice.

Alături de recenzii, eseuri, note, studii de analiză şi sinteză, sunt reproduse şi câteva scrisori cu referiri concrete la cărţile respective.

Mircea Eliade (Vremea, 9 sept. 1934): Există atâta rea credinţă şi atâta imbecilitate în publicistica literară românească, în această eternă cafenea în care se macină şi se recuză orice bună intenţie, orice talent, orice onestitate � încât să ai geniul lui Goethe şi prolificitatea lui Victor Hugo şi tot n-ai să poţi schimba ceva. Orice ai face, orice atitudine ai avea, pentru orice ideal ai lupta, reaua credinţă şi imbecilitatea te recuză. Dacă experienţele tale te ajută să creşti, să te depăşeşti, să încerci alte lucruri, să lupţi cu alte nedreptăţi şi contra altor imbecili, se spune că ţi-ai abandonat idealul artei, că îţi pregăteşti o cariera politică sau socială, că eşti, într-un cuvânt, un trădător al misiunii ce ţi s-a încredinţat.

Acesta este mediul literar românesc. Mediul băieţilor deştepţi, al tuturor lichelelor şi rataţilor, al tuturor trepăduşilor din redacţii, al tuturor neputincioşilor şi obositilor care mânuiesc fel de fel de arme, dar mai cu seama calomnia � aceştia sunt adversarii cu care trebuie să lupte scriitorul tânăr...