La opt ani de la moartea scriitorului Theodor Constantin, destinul fiului pare o scenă desprinsă din romanele acestuia, astfel încât episodul merită povestit. În 1983, după absolvirea facultăţii, Horia, proaspăt regizor, a plecat în RDG pentru a participa la Festivalul de Film de la Oberhausen. Interesul pentru o colaborare arătat de un producător italian îl determină să ceară autorităţilor române prelungirea vizei, dar este refuzat şi devine transfug. Ajuns în Italia, Comunitatea evreiască îi oferă un adăpost temporar la Roma. În seara dinaintea plecării în Canada, imediat după obţinerea vizei, şi-a sunat mama, spunându-i că pleacă definitiv. La doar câteva ore a fost găsit mort în faţa locuinţei, căzut de la etajul 6, având în buzunar paşaportul cu viza de Canada. Avea doar 32 de ani. La aflarea veştii, Clara Constantin, soţia autorului, a făcut toate demersurile să ajungă în Italia. După trei zile pe drum, obligată să plece cu trenul, fiindu-i imposibil să obţină bilet de avion, în gara din Roma a fost aşteptată de două persoane care şi-au oferit serviciile pentru repatrierea fiului. După o cafea băută în compania lor, s-a trezit la spital trei zile mai târziu. Horia era deja înmormântat şi a nu putut să vadă decât o piatră funerară. Drama doamnei Constantin a continuat toată viaţa. Horia, la plecarea din ţară, i-a spus: „dacă vei auzi ceva rău despre mine, că am murit, să nu crezi“. Astfel, mama tresărea de fiecare dată când suna cineva la uşă, aşteptând să-i deschidă fiului ei. La începutul anilor `90, Clara a început să facă cercetări în încercarea de a afla adevărul, dar o persoană care a vizitat-o acasă, spunând că este de la Ministerul de Interne, a sfătuit-o să renunţe. Moartea unicului fiu al lui Theodor Constantin este cel puţin ciudată, aşa cum declara şi presa din acea perioadă, mari suspiciuni planând asupra Securităţii.