Dicţionare de limba română

Divinităţi şi eroi, regi, seminţii întregi sau muritori de rând – toţi preamăriţi pentru faptele şi vorbele lor fără egal, pilduitoare, sau huliţi şi temuţi, în asocierea lor cu năpasta sau abominabilul – au populat imaginarul colectiv în toate epocile şi în toate colţurile lumii, făcând chiar şcoală în cultura umanistă, simplificând verdicte şi trimiteri, dar vorbind în primul şi în primul rând despre bogăţia spirituală a mai tuturor culturilor, indiferent de treapta ocupată pe scara evoluţiei...
Împlinite în jurul unor miezuri de adevăr istoric, cu aport de fantezie pură al cunoscuţilor sau anonimilor care le-au făcut să circule în timp, miturile omenirii, sunt în fapt istorie idealizată, încântând generaţii şi generaţii de semeni de-ai noştri, astâmpărându-le setea de curiozitate, înfiorându-i sau făcându-i să zâmbească, pe firul cărora s-au aşternut elementele veridice, dacă nu măcar verosimile, ale vieţii materiale şi care cuprind îndeobşte o morală, o pildă a cărei probă sfidează trecerea timpului.
Dicţionarul mitologic, lucrare a unui umanist de anvergură, rânduieşte în paginile sale cele mai reprezentative dintre personajele individuale sau colective ale celor mai relevante dintre miturile popoarelor lumii, principalul criteriu de selecţie constituindu-l mai cu seamă trăsătura umanitară a relatărilor mitologice, profitul în pildă şi arhetip adus de acestea, simbolistica profundă, bogăţia în conotaţie, fără a scăpa din vedere o reprezentare echilibrată a sferelor de imaginaţie şi civilizaţie (producţia spaţiului mediteranean, cu preponderenţă cel greco-roman, de departe atât de prolifică, de formatoare în planul mentalităţii europene şi, la urma urmelor, atât de internaţionalizată, spiritualitatea slavă, cea a septentrionul european, universul imaginar latino-american, infuziile extrem-orientale sau cele asiatice, cu înţelesul lor cosmogonic). Lucru de la sine înţeles, mitologia autohtonă îşi află şi ea locul în paginile cărţii, într-o reprezentare onorantă, justificată de zestrea substanţială a învăţămintelor şi pildelor regăsite în producţiile populare româneşti, iar substanţa lexiconul respectă unele dintre cele mai recente surse, în vreme ce intrările beneficiază pe parcursul expunerii lor de numeroase excursuri lămuritoare, trimiteri către alte articole incidente.

DESPRE AUTOR
George Lăzărescu (1922-2006) a fost un reputat lingvist, specialist în limbile italiană şi latină, doctor în ştiinţe filologice al Universităţii din Bucureşti şi al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, cadru didactic al Universităţii din Bucureşti (1954-1990) şi al Universităţii din Pisa, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Academiei Arcadia din Roma, al Academiei Internaţionale de Artă Modernă, al Academiei Internaţionale pentru Propaganda Culturii şi al Asociaţiei Culturale România-Italia, laureat al distincţiei Cavaliere e Commendatore dell’Ordine al Merito della Repubblica Italiana, autor al unui număr important de lucrări dedicate studiului limbii italiene (dicţionare, manuale şi gramatici), culturii şi civilizaţiei italiene (Civilizaţia italiană, Cultura e civiltà italiana, Petrarca, contemporanul nostru, Galileo Galilei, dialog cu planetele, Corso di storia dell’arte italiana) şi legăturilor politico-istorice şi culturale româneşti cu Italia (Ţările Române şi Italia până în 1600, Repere de cultură. Prezenţe româneşti în Italia, Şcoala Română din Roma).