Cucul din ceas şi Pasărea albastră - Thriller ceasornitologic şi cu triluri, în două acte a câte XI scene fiecare

L U D E X



Numele colecţiei noastre, LUDEX, derivă, bineînţeles, din latinescul ludus „joc“, plus -ex, sufixoid publicitar (ca în, de pildă, merceonime ca STIREX, PIREX, MODEX, BUCLEX, şi altele de acest soi). Atunci când LUDEX are, fatalmente, să-şi încheie existenţa (lungă/scurtă?), când va ajunge, deci, ex-LUDEX, — între sufixoidul amintit şi, absolut identică acestuia, particula anteriorităţii ireversibile (şi triste): ex-, ceea ce, totuşi, va rămâne întreg e tocmai lud(us) „jocul“. Altminteri, numele colecţiei este o limpede aluzie (cf. şi verbul alludere „a se juca“) la venerabilul concept de homo ludens (al lui Huizinga). Căci, evident, nu suntem primii, nici singurii pe lumea asta, cărora le-ar plăcea ca graţia să atenueze, cât de cât, dizgraţia condiţiunii noastre: ponderea, lestul/restul, gravitaţia, „Greul Pământului“, adică (sau, dacă nu, o parte, baremi, din veşnica morozitate a „oamenilor gravi, gravi, gravi“, vorba poetului Charles Cros), — jocul fiind o „garanţie palpabilă“, ca şi o „întreţinere constantă a reflexului libertăţii“ noastre (cu un cuvânt al lui G. Liiceanu). De unde sfatul, în exerga colecţiei, al lui Max Jacob: „Săriţi coarda, coborând o scară: n-o veţi mai atinge cu piciorul.“ Fără a minimaliza nicio modalitate, alta, de contestaţie şi protest, acestea, în colecţia noastră, sunt ludice prin excelenţă. Altmin­teri, numele colecţiei ar fi fost altul decât



L U D E X









A fost cândva un ceas cu cuc

de-origine helvetă,

în care Cucul, singur cuc,

doar că n-avea servietă,

atât era de birocrat

după opinia Mâţii,

cea cu demarş aristocrat

şi-un pluş ca,-n salcie, mâţii,

a Calului solemn de şah

certat cu linia oablă,

ca şi-a Cocoşului din, ah

sau vai, precară tablă, –

care-l urau pe bietul Cuc

fi’ndcă-i strica lu’ dl

Cocoş & Calului năuc,

plus dnei Mâţe, somnul.

Când Pasărea (ca-n Maeterlinck

de-albastră!) se opune

prea-zilnicului râs şi zbeng

al celor trei, – şi-l pune

să-nveţe a zbura pe Cuc!

Dar Mâţa, Calu-n şchioapăt,

Cocoşul câş... Ci n-am să-mi duc

istoria pân’ la capăt,

căci nu v-aţi mai uita la rest,

satisfăcuţi cu nişte

înguste clape ce,-n acest

caz, n-ar mai şti să mişte

pe nimeni. – Zic, în fine, zău

că,-n textu-mi apolitic,

vorbind pisicile de rău,

nu-s incorect politic.