Prin 1940, dorind să devină „poet capitalist", adicătelea cu domiciliul în Capitală, Vlad Muşatescu ajunge în Gara de Nord, unde este dat pe mâna comisarului de poliţie M. Alexandrescu (şi el poet), pentru că se urcase în tren fără bilet. Milos, poliţistul îl face scăpat şi-l miruieşte cu 50 de lei, ceea ce îi induce o „zglobie şi tonică melancolie". întâmplarea, plus bombardamentele nocturne (era război), se prea poate să-i fi inspirat Balada pasagerului care s-a sinucis în closetul unui hotel din dosul Gării de Nord, poemă suprarealistă ce l-a făcut celebru în mediile literare.
Corector la „Curentul literar magazin", doarme în cada de baie a redacţiei şi publică prin diverse reviste-cometă (cum apăreau, cum dispăreau), fără a primi vreun franc.
Aţa îl trage totuşi pe Vlăduţ spre obârşii, spre casa bunicului Tatapetre, ţăran înţelept, care n-a pregetat să-şi trăiască viaţa, iubind şi trăgând vârtos la măsea („Contratimp", roman dedicat acelui alt fel de Moromete şi „gromovnicului" său, primeşte în 1981 Premiul Uniunii Scriitorilor). Nu părăseşte totuşi Bucureştii înainte de a deveni editor.