Cei din Aciua

Baba Rafila de la Cristior – cum ii ziceau nepotii si slugile – pornise la drum cu gandul sa-si vada fata de la Aciua. Cum ii merg treburile, ce-ntelegeri si ce neintelegeri mai erau in familia in care o daduse nora, ce lipsuri mai avea fata, ce prisosuri agonisise, ce necazuri sau bucurii o mai incercau si, una peste alta, sa vada cu ochii ei ce mai face, ce mai zice si cum o duce in satul de sub Cornul Momii unde o asezase la casa ei, la niste socri pe care, in cele din urma, fata avea sa-i mosteneasca. Era de altfel o casa buna, nu se-ndoia ea de asta, si familia – celedul, cum era vorba locului – o cunostea ea prea bine. Altfel nu si-ar fi instrainat copila in nestire, printre straini, ca sa-si croiasca rostul vietii.