„Camarazi de front"
„Nu mai exista pământ, nici cer, nici soare. Cei morţi erau aruncaţi în aer a doua oară; cei vii se îmbăiau într-o mare de foc..." Dar nu urgia războiului primează în acest volum, ci dramaticele momente trăite de doi dintre camarazii de front ai lui Sven.
Locotenentul Ohlsen, în permisie, constată că i-a fost bombardată casa şi că soţia îl înşală fără pic de jenă. Îi este răpit şi copilul, pe care mama adulterină îl aruncase într-o tabară de îndoctrinare nazistă. Debusolat, locotenentul participă la o scabroasă orgie a SS-iştilor, cu incredibile scene de sex şi viol, prilej cu care află că „juninca" e o prospătură, „vaca e o doamnă care a depăşit vârsta matură, şi o iapă e o acrobată care o face în faţa tuturora".
La rândul lui, rănit, Micuţul ajunge pe patul spitalului. Ei bine, acesta se îndrăgosteşte! Chiar se logodeşte cu „Bilă de Seu", obeza infirmieră şefă. Tot lui, în prima şi singura scrisoare primită, mama, cea care îi dăduse viaţă, îi cere să moară!
Încă o poveste de dragoste, incredibilă, întregeşte naraţiunea. Ciudatele personaje implicate vor fi descoperite, cu surprindere, de cititor, căruia Hassel îi transmite un mesaj pe cât de şocant, pe atât de adevărat: „Numele pritenilor le uiţi, pe ale duşmanilor – niciodată!"
Batalion de marş
În bătaia tunurilor, toţi mor la fel şi nimeni nu e vinovat
Kotelnikovo, Obîlnoe, nu foarte departe de Stalingrad, închisoarea Torgau, bătălia de tancuri de la Lugansk şi un comico-tragic bordel de la Marea Neagră sunt câteva repere ale acestui volum.
Sven Hassel descrie în amănunt situaţii limită, de front, insistând, totodată, asupra unor momente aparte din viaţa eroilor săi. Barcelona, bunăoară, referindu-se la Războiul Civil din Spania, constată că, nimic nou sub soare, în bătaia tunurilor toţi mor la fel şi nimeni nu este vinovat.
Rând pe rând, Micuţul (care „adoptă" în tanc un copil rămas singur pe lume), „Profesorul", studentul norvegian voluntar în Waffen SS, Legionarul (cu tabuurile sale – Allah şi generalul de Gaulle) şi Heide, copil urgisit de propriul tată, apar în secvenţe de un realism şocant. Chiorul, comandantul degradat pentru că nu a deprins arta pupincurismului, şi generalul von Grabach, cu gândul la slipul amantei şi la femeile de vis din Bucureşti, sunt portretizaţi într-o antiteză de efect.
Batalionul de marş, cu Porta şi Micuţul acuzaţi că au făcut scăpat un condamnat la moarte, poposeşte în final lângă graniţa României. Bordelul de la Marea Neagră este luat cu asalt, iar matroana obeză Olga, „turnătoare şi bestie", devine eroina „căzută în lupta pentru libertatea popoarelor".