Apocaliptici si integrati . Comunicatii de masa si teorii ale culturii de masa

Traducere de Stefania Mincu

Lucrarea apare la 44 de ani de la publicarea originalului la celebra editura milaneza Bompiani. Cu „fler profetic” (confirmat dupa mai bine de patru decenii de la publicare), studiul lui Eco aduce o atitudine critica asupra reactiilor inadecvate fata de fenomenul masificarii.

In momentul de fata, Apocaliptici si integrati se prezinta ca o radiografie exacta a culturii ultimelor decenii. La momentul publicarii insa, o buna parte a criticii de intimpinare nu a sesizat tonul profetic al scrierilor lui Eco, atacind deseori virulent ideile cuprinse in volum. „Zarva polemica iscata dupa aparitia cartii n-a facut decit sa canonizeze o noua optica receptiva prin slabirea treptata a conceptelor tari”, aprecia criticul literar Marin Mincu.

Studiile reusesc sa explice tendintele dominante ale culturii de masa care incepea sa devina preponderenta la nivelul mentalitatii colective. „Cu un fler profetic, semioticianul italian a aprofundat metamorfozele rapide ce s-au petrecut in a doua jumatate a secolului XX, reusind sa-i convinga de inevitabil pe moralistii «apocalipticului» si sa-i atentioneze pedagogic pe «integratii» prea «optimisti». In fond, aceste forme subculturale (benzile desenate, kitsch-ul, muzica usoara, romanul ilustrat etc.) sint doar niste paliative ale modului postmodern de manifestare a «creatiei» artistice”, subliniaza criticul amintit.

„Cultura de masa si «niveluri» de cultura”, „Structura prostului gust”, „Lectura din Steve Canyon”, „Mitul lui Superman”, „Cintecul de consum”, „Muzica si masina”, „Muzica, radioul si televiziunea” sint doar citeva dintre reperele de la care pleaca studiile lui Umberto Eco.

Primul dintre ele ofera o trecere in revista a pozitiilor critice fata de subiectul in discutie.

Cel de-al doilea („Structura prostului gust”) elaboreaza un instrument critic pentru a defini in termeni structurali valoarea estetica a mesajelor elaborate pentru un public mediu.

Al treilea („Lectura din Steve Canyon”) ofera un exemplu de recurgere la experienta directa: din lectura unei pagini de benzi desenate deriva o lista de probleme care implica tot domeniul mijloacelor de masa, ducind la o definire metodologica a diferitelor tipuri de cercetare posibile.

A doua sectiune a volumului se ocupa de „personaje” ca modele de comportament, de la miturile cu functie pur proiectiva pina la constructiile unei arte mai constiente care, permitindu-ne un raport critic cu personajul, realizeaza unele conditii de tipicitate si ingaduie un beneficiu estetic propriu-zis.

A treia sectiune contine discutii despre probleme ce privesc elementele vizuale si sonore ale civilizatiei noastre, iar ultima sectiune aduna scrieri ocazionale, articole aparute in cotidiene si in reviste, in care opozitia dintre apocaliptici si integrati este repropusa la nivel intuitiv si polemic.